miercuri, 8 octombrie 2014

Cuvinte către tineri


Mama, ultima apărătoare a vieţii copilului ei

Aparent, mama este cea care decide dacă dorește să nască ori să facă avort. În realitate, mai bine de 66% dintre avorturi se fac la presiunea bărbaților, iar alte procente importante se fac la presiunea părinților, a angajatorului, de teamă că este posibil să fie bolnav copilul ori sănătatea mamei să fie afectată. În ciuda acestor presiuni, mama, dacă vrea, poate avea ultimul cuvânt: 
Aleg Viața!




Alaltăieri am trecut și eu printr-un avort… 

Sunt încă la liceu și am rămas însărcinată. Prietenul meu a fost lângă mine și m-a susținut. Am hotărât că e mai bine să fac avort, mama nu putea să afle, mai am școală de terminat, nu aș avea cu ce să cresc un copil. 

Am găsit un doctor renumit care să îmi facă avortul. Săptămâna trecută m-am programat și alaltăieri a avut loc crima… 

Înainte de avort doctorul mi-a făcut ecografie. Eram în 7 săptămâni, totuși la ecograf s-a văzut un corp de bebeluș ghemuit. Doctorul a spus: „Ce copil frumos!” Ne-au dus apoi undeva în subsol… mai era o femeie care a făcut avort. Ne-am îmbrăcat în cămăși de noapte și stăteam pe pat. E a intrat prima și a ieșit după nici 20 de minute. Mi-a spus zâmbind, sub efectul sedativului: „Nu-ți fie frică, nu simți nimic, nu doare!” 

Asistenta m-a condus în camera de măcelărit. Era un miros puternic de dezinfectant. M-am întins pe masă… Am primit anestezia generală și pe când a intrat doctorul, am adormit. În timpul avortului l-am visat pe copilașul meu. Avea gene lungi cum are tatăl lui. Eram într-un câmp. M-a întrebat: „De ce faci asta?” I-am spus: „Eu nu vreau să fac asta”, iar el m-a întrebat: „Atunci, totuși, de ce faci asta?” 

Nu știu cum am ajuns în cealaltă cameră, în pat. Nu țin minte nimic… Știu doar că m-am trezit și mi-am dat seama că am dormit vreo 20 de minute. Am ieșit afară cu ultimele puteri. Totul se învârtea în jurul meu. Afară era prietenul meu cu încă un amic. Am realizat ce am făcut… primul meu gând a fost că sunt o criminală… 

I-am cerut batiste și am început să plâng. A apărut imediat asistenta și a spus că, atâta timp cât sunt acolo, să nu plâng, că fac imagine proastă clinicii… M-am dus iar la ecograf, iar monitorul a arătat că uterul meu este gol. Păcat că nu există și un monitor care ar fi arătat că și sufletul meu e gol… 

M-am dus acasă și am dormit câteva ore, iar când m-am trezit eram udă, am transpirat… 

Azi-noapte l-am visat din nou, în același cadru. S-a uitat la mine și a spus: „Vezi, acum sunt mort. M-au omorât”. I-am spus să mă ia cu el, dar a spus că nu poate să facă asta, nu i se dă voie, și că nu pot pleca, voi avea parte de o întâmplare în curând. Mai multe nu a putut să îmi spună… 

Fetelor, doamnelor, nu faceți avort! 

Poate credeți că în viitor un alt copil va umple golul lăsat de acesta, dar vă spun: fiecare copil e unic în felul lui și niciunul nu poate fi înlocuit de nimeni și nimic…

Articol preluat de aici



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu